Text argumentativ despre copilărie 2

      Scrie un text argumentativ, de 15-30 de rânduri, despre copilărie, pornind de la ideea
identificată/ ideile identificate în următoarea afirmaţie: Există vârsta de aur: e vârsta
copilăriei, a neştiinţei; de îndată ce ştim că vom muri, copilăria s-a terminat
(Eugen Ionescu).


      Un prim argument se referă chiar la bucuria, ingenuitatea şi puritatea privirii cu care
copilul încearcă să cuprindă lumea şi pe care orice observator, cât de cât atent, nu poate
să nu o remarce. Copilul percepe universul înconjurător ca pe un spaţiu magic, de basm.
De aceea, el nu are conştiinţa existenţei tragice pe care mulţi dintre noi o vom căpăta
odată cu înaintarea în timp. Inocenţa în care trăieşte copilul poate fi asemănată cu starea
eroului din basmul Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, care descoperă
nemurirea şi, până să ajungă în Valea Plângerii, duce o existenţă paradisiacă.
      Un alt exemplu al inocenţei în care trăieşte copilul până în momentul în care
conştientizează existenţa morţii îl putem descoperi în Hronicul şi cântecul vârstelor.
Aici, memorialistul Lucian Blaga işi aminteşte că atunci când era foarte mic, împreună
cu un tovarăş de joacă încerca să rupă cerul în două: fixau cu privirea un punct de pe cer
şi apoi porneau în direcţii opuse, sperând că în felul acesta bolta se va sfâşia şi ei vor
descoperi ce e dincolo de ea. Jocul acesta copilăresc înecetează însă brusc în momentul
în care, la doar doisprezece ani, pierzându-şi tatăl, înţelege ce înseamnă viaţa şi moartea.
      În concluzie, conştientizarea morţii duce la sfârşitul subit al copilăriei.

Text argumentativ despre prietenie

      Scrie un text argumentativ, de 15-30 de rânduri, despre prietenie, pornind de la ideea
identificată/ ideile identificate în următoarea afirmaţie: O prietenie adevărată nu ţine seama
decât de propriile ei legi. Iubeşti pe cineva, pentru că îl iubeşti, nu pentru că e inteligent,
bun moral, bogat sau sărac (Mircea Eliade).


      Cred că marile prietenii, dar şi marile iubiri, în viaţă, la fel ca şi în literatură,
se bazează pe o alegere spontană, independentă de calităţile sau defectele celui
care ne este prieten sau de care ne-am îndrăgostit. O dovadă care să-mi susţină
afirmaţia aş extrage-o din romanul Micul prinţ de Antoine de Saint-Exupéry,
în care prietenia este prezentată în manieră metaforică prin intermediul unui băieţel
care îmblânzeşte o vulpe. Faptul că o prietenie adevărată nu ţine seama decât
de propriile ei legi este subliniat în mod indirect chiar de afirmaţia vulpii. Ea îi spune
micului prinţ că nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul e invizibil pentru ochi.
      Dar prietenia reprezintă şi o legătură bazată pe anumite afinităţi spirituale greu
de înţeles de cei care se află în afara acestei legături, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul
prieteniei dintre mondenul Fred Vasilescu şi intelectualul de modă veche G.D. Ladima,
personajele romanului Patul lui Procust de Camil Petrescu. În ciuda faptului că Fred
are preocupări total diferite de cele ale lui Ladima, mondenul aviator îl consideră pe
visătorul Ladima un frate bun, singura persoană din lume căreia i-ar putea încredinţa
taina nefericitei lui iubiri.
      În concluzie, cum spunea şi Aristotel, prietenia înseamnă un suflet în două trupuri;
o inimă în două suflete.
    

Text argumentativ despre cunoaştere

      Scrie un text argumentativ, de 15-30 de rânduri, despre cunoaştere, pornind
de la ideea identificată/ ideile identificate în următoarea afirmaţie: Cu cât mai adânc
intri în pădure, cu atâta de mai multe lemne dai (Proverb românesc).


      Şi eu cred că, într-adevăr, cunoaşterea necesită o permanentă adâncire în ,,pădure"
pentru a găsi mai multe ,,lemne". Într-adevăr, cei pasionaţi de un anumit domeniu
de cunoaştere vor dori mereu să ,,se adâncească în pădure".
      De exemplu, cei pasionaţi de sport, fie vor practica ei înşişi un sport şi vor acumula
experienţe noi şi, poate, premii, medalii, fie vor fi spectatori fideli şi perseverenţi,
cum sunt suporterii cluburilor de fotbal, dar nu numai.
      Pe de altă parte, când studiem un anumit domeniu, cerut de şcoală sau ales chiar de noi, avem multe şanse să descoperim informaţii pe care, dacă le adâncim, ne-ar putea
îndrepta într-o direcţie pe care n-am fi întrevăzut-o de la început. O dovadă am desprins-o
citind Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade. Am fost impresionat, între altele,
tocmai de voinţa adolescentului de a aprofunda domenii ştiinţifice atinse superficial
sau deloc de programa şcolară a vremii lui.
      Aşadar, cunoaşterea ca activitate de cercetare sau de documentare poate fi
comparată cu adâncirea într-o pădure imensă, însă nu o junglă haotică şi greu accesibilă,
ci un loc în care potecile, drumurile pot să te ducă spre un liman aşteptat.

Text argumentativ despre copilărie

      Scrie un text argumentativ, de 15-30 de rânduri, despre copilărie, pornind de la ideea identificată/ ideile identificate în următoarea afirmaţie: Când nu mai eşti copil, ai murit de mult (Constantin Brâncuşi).


      Se spune că unii dintre noi ne naştem bătrâni, în vreme ce alţii rămânem tineri toată viaţa.
      A fi copil în inima ta înseamnă a păstra bucuria, ingenuitatea şi puritatea privirii cu care încerci să cuprinzi lumea, iar această cuprindere este specifică tuturor vârstelor. Pentru un copil, lumea este un loc magic, care se construieşte în jurul propriei persoane. Cum ar putea fi altfel, când cea mai mică suferinţă - sau moft - adună în jurul lui întreaga casă, când el e micul prinţ al unui regat care se construieşte după dorinţa şi personalitatea sa? Lumea pare o extensie a propriei persoane.
      Nu e greu, prin urmare, să ajungi la concluzia că toate în jur îţi aparţin şi-ţi sunt asemănătoare ţie, dar mai ales să te bucuri de ele ca de nişte minuni.
      Ajunşi adulţi însă, adesea uităm să ne copilărim. În sobrietatea noastră cotidiană, devenim reci şi distanţi, dar şi atât de neputincioşi în a ne bucura de minunile care ne inconjoară.
Copii, le vedeam, adulţi, trecem peste ele cu privirea. Dar când reuşim pentru o clipă
să ne bucurăm de graţia unei flori, de gingăşia picăturilor de ploaie sau de strălucirea
jucăuşă a razelor soarelui, reflectate într-o privire sau într-un surâs, redevenim copii,
căci descoperim din nou miracolul vieţii.
      Aşadar, copilăria nu este numai o vârstă biologică, ci şi o stare de spirit. A fi copil nu înseamnă neapărat a fi infantil, ci înseamnă a privi lumea cu ochi plini de bucurie şi de curiozitate. În acest sens, afirmaţia lui Brâncuşi este corectă, căci a nu mai şti să priveşti lumea cu bucurie înseamnă a fi mort sufleteşte.

Text argumentativ despre relaţia dintre rolul şi importanţa ideilor

      Scrie un text argumentativ, de 15-30 de rânduri, despre relaţia dintre rolul şi importanţa ideilor, pornind de la ideea identificată/ideile identificate în următoarea afirmaţie: Ideile controlează lumea (James Abraham Garfield).


      Motorul lumii a fost întotdeauna acţiunea. A acţiona înseamnă a lua atitudine,
iar atitudinea este declanşată întotdeauna de o idee.
      Este foarte adevărat că pentru a schimba ceva în viaţa ta personală sau în lumea
în care trăieşti trebuie să acţionezi. Atitudinea contemplativă sau pasivitatea este
păguboasă şi uneori chiar (auto)distructivă. A lua atitudine înseamnă a avea curajul
de a acţiona în numele a ceea ce crezi. De la lucruri simple, până la cele măreţe.
Pe de altă parte, ideile formează un teritoriu aparte în care omul poate să fie liber
şi să-şi exploreze limitele imaginaţiei, să se sustragă presiunii cotidiene.
Retragerea în lumea ideilor poate fi o formă de evadare, de plonjare din banalitate
într-un alt univers, compensativ. În universul ideatic, individul reuşeşte să obţină
o libertate de care este privat în lumea faptică.
      Toate lucrurile importante din lumea de azi, reperele civilizaţiei umane, au avut
ca punct de plecare o idee care s-a înfăptuit prin acţiune. De aceea, consider
că importanţa ideilor în viaţa omului este semnificativă şi că acesta ar trebui încurajat
să acorde timp dezvoltării ideilor sale, dar şi punerii lor în practică.
      A trăi numai în lumea ideilor înseamnă a fi un visător, iar a trăi doar sub semnul
acţiunii, preluând ideile altora, înseamnă a fi un robot.
      În concluzie, cred că mersul lumii, evoluţia acesteia, este rezultatul fericitei puneri
în acţiune a unor idei valoroase. Prin idee influenţezi lumea, doar în măsura în care
ideea e urmată de faptă. Ideile nu pot controla lumea decât dacă se înfăptuiesc.

Text argumentativ despre cumpătare

      Scrie un text argumentativ, de 15-30 de rânduri, despre cumpătare, pornind de la următoarea afirmaţie: Tot ce e folositor poate fi stricăcios; e numai chestie de măsură (Titu Maiorescu, Cugetări şi aforisme).    


      Afirmaţia lui Titu Maiorescu este pe deplin îndreptăţită, întrucât şi în opinia mea
cumpătarea este necesară în orice împrejurare, prin cumpătare înţelegând măsură 
şi o oarecare detaşare de orice aspecte ale vieţii, cosiderate bune sau rele.
      În primul rând, folositoare pot fi orice acumulări materiale sau cognitive,
dar când ele devin ţeluri în sine, acestea pot deveni ,,stricăcioase" prin pierderea măsurii. 
De exemplu, bunăstarea materială este de dorit, dar nu în detrimentul onestităţii
sau a binelui propriei familii, ca în nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici.
      În al doilea rând, evoluţia tehnologică a făcut viaţa mai uşoară, mai confortabilă
pentru oameni, dar este ea oare şi sănătoasă? Un efect nefast al tehnologizării
accentuate din ultimele decenii este poluarea, cu efecte atât de nocive
asupra sănătăţii noastre. Alimentarea cu produse care nu pot fi numite ecologice,
de exemplu, are ca efect dezvoltarea unor boli incurabile în rândul populaţiei.
      Prin urmare, bunurile şi darurile vieţii sunt bune doar dacă sunt folosite cu chibzuinţă,
adică cu măsură sau cumpătare.